Nedumeriri.

Nedumeriri. Nu ştiu unde e jurnalui Sandei Stolojan până în 2 aug. 2005. Nu ştiu de ce interviul cu Cioran, din ’90 – capodoperă pură -, nu este debarasat de orice comentariu (redutabil, dar dificil) şi reluat în forma genuină în care a fost filmat. Fără absolut nici o tăietură: cu bâlbâielile lui C., cu oamenii care s-au putut intersecta în cadru, cu fragmente, cu absolut tot, pelicula pură, chiar dacă asta poate însemna 5-6 ore de film. Fără structură tematică, aleatoriu cum a fost filmat, fără contextualizări, fără eseu biografic, fără duel cu Ţuţea şi solilocviu despre Dumnezeu şi istorie, fără absolut nici un înveliş – pur şi simplu un om pe strada Odéon, luând-o pe Place de l’Odéon, Rotrou şi Vaugirard pentru a da ocol grădinii Luxembourg, ascultând conversaţia străinilor din micul apartament, ieşind la balcon din când în când, ascultând ştiri din România, plângând, râzând, înjurând, frământându-şi mâinile, toate acele ‘burţi’, fragmente de imagine şi pierderi de sunet pe care montajul academist de obicei le elimină. Totul pus în format digital – ar ieşi un lucru cu totul extraordinar. (Există şi pretextul biografist, un secol de la naştere etc.) Şi în sfârşit: nu ştiu de ce nu se pot răscumpăra, indiferent de preţ, Caietele lui din ’72 până prin ’90 (câte vor fi fiind), din paginile şi hârtiile descoperite după moartea lui S. şi aflate până acum câţiva ani în litigiu. După ce s-a stabilit proprietatea şi contenciosul e închis, de neînţeles, totul s-a stins dintr-o dată.