In timpul perigrinarilor mele din tinerete prin expozitii, am avut sansa sa cumpar o copie dupa celebrul Rond de noapte a lui Rembrandt si sa-l expun pe un perete din dormitor, de unde se revarsa spumos, de aproape treizeci de ani, asupra mea. Impresionanta si la propriu (363 cm x 437 cm) si la figurat (prin jocul de lumini si distribuirea personajelor, intr-un numar foarte mare), copia picturii ma incita adesea sa reflectez asupra artei si destinului uman.
Si acum, dupa atita vreme, nu-mi pot lua ochii de la aceasta scena de viata si nu de putine ori ma transpun in pielea unui personaj sau altul, teleportindu-ma in timp (in plin Ev mediu, care este privit destul de critic in zilele noastre). Iesirea oamenilor de ordine dintr-un gang (sau curte intunecoasa), imbracati in straie de parada, in rapit de tobe, trecind prin mijlocul unei multimi de gura casca (barbati, femei cu copii in brate, batrini etc.,) confera momentului un aer special (de sarbatoare, de solemnitate, de ritual) pe fondul unui eveniment de rutina, banal, o descindere politieneasca, undeva intr-un colt indepartat de lume. Nu stiu daca era cautat vreun criminal periculos sau altcineva, dar analizind fizionomiile privitorilor (exprimind mirare, uimire, curiozitate, respect pentru oamenii de ordine), inteleg ca era vorba despre ceva grav, implicind destinul comunitatii (oameni simpli, ca si acum, aflati la cheremul destinului, al intimplarii).
Ca sa surprinzi un asemenea moment de viata, cu atita incarcatura emotionala, nu e deajuns talentul si spiritul de observatie omenesc, e nevoie de mai mult, de mina nevazuta a celui de peste noi.”Pictura, obisnuia sa spuna Rembrandt, este nepoata Naturii. Este inrudita cu Dumnezeu”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu