Regret

Acum nu ma mai pot deplasa ca inainte. Stau in camera mea de la ultimul etaj al unui bloc uitat de lume, deplasindu-ma cu o cirja prin interior. Un atac vascular cerebral devastator, intii pe partea dreapta, depasit dupa citeva zile, apoi altul, pe partea stinga, mai virulent, probabil, imi afecteaza mina si piciorul sting, chinuindu-ma de vreo sapte luni. Imi accept cu greu situatia, dar nu disper, trag nadejdea sa-mi revin intr-o zi, urmind tratamentul prescris de medic sau facind exerciitii fizice de recuperare. Mintea nu imi este afectata, doar ca adesea obosesc, si trebuie sa fac pauze lungi si plictisitoare. Statul in pat, zi si noapte, a devenit un calvar, un chin prelungit, clipa de clipa, iar lipsa mersului normal, deplasarile obisnuite prin oras sau aiurea, ma incearca chinuitor in asemenea momente, fara sa am putere sa schimb ceva. Ma bucur ca pot sa scriu si sa-mi insir pe hirtie memoriile, viata, pe care pina mai ieri o credeam searbada, neimportanta, banala. Boala aceasta ciudata, fara dureri, m-a facut s-o privesc cu alti ochi, s-o pretuiesc, si s-o consider ca fiind darul cel mai pretios dat omului..