Si copiii pot fi suparati pe parinti

Recunosc. Sunt o mama imprastiata. Cam atat de imprastiata cat sa intarzii atunci cand imi iau unul dintre copii de la gradinita. Nu e intotdeauna vina mea ca intarzii, mai ales ca mai am si un al doilea copil acasa si de obicei sunt legata de masa si somnul celei mici ca sa il iau pe cel mare. Insa, nici nu intarzii cate o vesnicie, acum sa fim seriosi. Singura problema e ca baiatului meu nu ii place sa intarzie nici el, si nici eu cand il iau de la gradi. 

Stie singur la ce ora trebuie sa vin si cand se face ora respectiva (vede pe ceasul cel mare din clasa) se uita mereu catre usa si Doamne fereste sa vina alti parinti inaintea mea sa isi ia copiii. El trebuie sa fie mereu rimul in toate si in general ma feresc sa il enervez… pentru ca, ei bine, da, si el se enerveaza si se supara pe mine. Stiu ca fac exact 13 minute pe ceas pana la gradinita, cand traficul e conform planului si obisnuintelor zilnice – si asta inseamna ca voi fi la poarta gradinitei asteptand ca portaresele sa deschida – chiar la 12 fara 2 minute (da, nu dormim la gradinita, suntem doar la program scurt…). Insa, din cand in cand, ma mai opreste vreun parinte mai relaxat pe hol sa imi spuna cate ceva si asta inseamna ca nu pot fi prima la usa, asa cum vrea nervosul meu. Si atunci… vai si amar de urechile mele… Insa de cand m-au numit casiera grupei dupa sedinta cu parintii din toamna, lucrurile s-au schimbat mult,si inca in rau. Pentru ca toti parintii ma inghesuie pe unde pot sa imi dea bani, sa ii trec pe lista, sa ma intrebe una si alta si asta inseamna ca sunt ultima care intra sa isi ia copilul si ca plecam ultimii de la gradi! Si asta nu e bine deloc! In fiecare zi imi gasesc copilul nervos, stand pe un scaunel si neintelegand de ce el trebuie sa plece ultimul si nici macar nu isi mai prinde colegii in parc si nu se mai poate juca. Ok, mami, asta trebuie sa te termine odata! 

Mi-a spus cu cateva zile inainte de vacanta de Craciun, atunci cand aveam de strans toti banii pentru cadouri, Mos, cadoul educatoarei, directoarei etc… si aveam de stat la taclale cu toti parintii. Am recunoscut in el furia incipienta si l-am lasat sa isi spuna oful, pe care l-am si inteles si ca atare, recunosc ca este uneori practic sa iti lasi copilul sa isi descarce nervii si supararea pentru a afla ce simte cu adevarat!